De la promovarea din 2004 obținută de CFR Cluj, între echipa patronată de Arpad Paszkany și Steaua s-a născut o rivalitate alimentată atât de lupta fotbaliștilor din teren, cât și de declarațiile beligerante ale conducerilor celor două echipe. Chiar dacă în această perioadă clujenii au câștigat trei titluri de campioană, ceferiștii au reușit o singură victorie în cele 20 de meciuri directe disputate până acum. Se întâmpla pe 6 noiembrie 2005, într-un sezon în care Steaua a ieșit campioană și a ajuns până în semifinalele Cupei Uefa, iar CFR Cluj își pregătea ascensiunea în fotbalul românesc. CFR a învins-o pe Steaua cu 1-0 prin golul marcat de Cristian Coroian, cel care a vorbit pentru ProSport pe marginea acestui subiect.
ProSport: Ești autorul golului prin care CFR Cluj a învins-o ultima dată pe Steaua. Îți mai amintești cum a fost?
Cristian Coroian: A fost o centrare de pe partea stângă a lui Florin Dan și întâmplător mă aflam acolo. Am tras la colțul scurt, dar nu a fost un gol simplu. La fotbal nu e simplu nici să marchezi cu latul de pe linia porții.
Cât de importantă a fost acea victorie pentru voi?
Steaua e Steaua. Orice victorie împotriva lor este importantă. Noi eram atunci la început de drum, veneam după un parcurs foarte bun în Cupa Intertoto și acel succes ne-a dat mare încredere pentru restul sezonului.
Cum va fi meciul de duminică?
Cred că o să fie o partidă echilibrată, deși stările de spirit din cele două echipe sunt diferite. Steaua vine după o calificare, în timp ce CFR-ul a fost eliminată cu toate că nu a jucat rău. Este un derby și se poate întâmpla orice.
CFR Cluj este o candidată la titlu în viziunea lui Coroian
Mai poate fi considerat un derby?
Eu cred că da. Anul acesta se vor bate la titlu patru echipe: Steaua, Astra, Petrolul și CFR. Clujenii au un prim „11” foarte bun, cu jucători tineri și talentați, dar nu au un lot puternic.
De ce fosta ta echipă a câștigat o singură dată de la promovarea din 2004?
Nu cred că poate fi vorba de un complex sau ceva de genul. La fiecare întâlnire jucătorii ambelor echipe s-au mobilizat foarte tare, cred că a fost vorba și de un plus de șansă de partea lor.
Ți se pare că acum este o revenire la diferența de atunci între cele două echipe?
Nu știu ce să spun…dar există o diferență importantă între cele două echipe: Steaua este o echipă omogenă de la care dacă pleacă doi-trei jucători vin alții pentru a-i înlocui, pe când CFR-ul este o echipă în care s-au petrecut multe schimbări în vară.
De ce crezi că nu se mai investește la fel de mult în aducerea de jucători ca în anii trecuți la CFR Cluj? S-au adus doar jucători liber de contract.
Nu sunt acolo pentru a avea date exacte și nu cunosc strategia lor. Oricum și când evoluam ca jucător nu știam care este statutul colegilor mei, dacă au venit liberi de contract sau s-a plătit o sumă de transfer pe ei.
La partida de duminică mizezi pe cineva care să poată reedita performanța ta?
Am fost la meciul cu Jagodina din Europa League (0-0) și mi-au plăcut cei doi mijlocași centrali (n.r. – Muniru și Monroy) plus Ciprian Deac care este un jucător foarte bun. Nu contează cine marchează, important este să obțină victoria.
Cristian Coroian a jucat la CFR Cluj în perioadele 1993-1996 și 2005-2007 fără a câștiga vreun trofeu cu echipa ardeleană. În prezent este antrenorul Gloriei Bistrița, echipă aflată liga a treia.
CFR Cluj-Steaua va avea loc duminică de la ora 21:00 și va transmisă în direct de Look TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER